Postat duminică, 19 august 2018 la 9:14 am in Uncategorized.
Puteti urmari raspunsurile la "Unt vegan de vara cu gust de rosii afumate" prin feed-ul RSS 2.0.
Unt vegan de vara cu gust de rosii afumate
Acest unt extrem de versatil, poate fi utilizat in mai multe moduri, adaugand un plus de savoare oricarui fel de mancare pe care il preparati.
Iata cateva sugestii:
– adaugati peste legume fierbinti sau in pastele fierte si scurse de apa
– folositi la realizarea de sandwich-uri si toasturi
– in supe la sfarsitul fierberii sau in momentul mixarii la blender
– in piureul de cartofi sau din alte legume
– amestecati la blender impreuna cu lapte vegetal usor incalzit si obtineti un excelent dressing pentru salate
– lasati la temperatura camerei pana devine foarte moale si adaugati in aluatul raw vegan de paine, grisine sau biscuti cu coacere la deshidrator etc.
Reteta:
120 g caju
100 g rosii proaspete
50 g rosii uscate la soare
3 linguri unt de cocos nerafinat, la temperatura camerei
3 linguri ulei de masline presat la rece
1 lingura suc de lamaie proaspat stors
1/2 lingurita boia afumata (sau boia dulce, daca adaugati sare afumata)
1/2 lingurita boia dulce
1/2 lingurita pulbere din ceapa deshidratata
1/2 lingurita sirop de artar sau alt indulcitor
1/2 de lingurita (sau dupa gust) sare de Himalaya (sau sare afumata, daca nu ati folosit boia afumata mai sus – ex sare afumata de la Sonnentor)
Hidratati nucile caju peste noapte la frigider.
A doua zi, scurgeti apa in care au stat nucile si mixati toate ingredientele la blender pana obtineti o pasta fina, matasoasa.
Turnati pasta in forme de ciocolata sau forme de silicon pentru bomboane.
Dati la congelator minim 3 ore daca serviti in aceeasi zi sau 12-24 de ore daca doriti sa pastrati untul mai multa vreme. In ultimul caz scoateti compozitia intarita din forme si depozitati intr-un recipient inchis ermetic la congelator.
Bineinteles, acest unt poate fi realizat si fara gustul de afumat (exista mai multe pareri in privinta alimentelor afumate si a sanatatii organismului). In acest caz, folositi boia normala si sare de Himalaya.
Va iesi extrem de delicios si asa.
https://www.instagram.com/p/BlGiLHNlR0-/?taken-by=myberryforest